Într-o galerie liniștită dintr-un muzeu occidental, un obiect sacru din Zambia se află în spatele sticlei. Ar putea fi o figurină mbusa de lut dintr-o inițiere Bemba Chisungu, folosită odată de femeile în vârstă pentru a modela o fată în feminitate prin învățături secrete despre responsabilitatea socială, devenind femeie și fiziologia și psihologia de a fi femeie. Sau poate este o mască Makishi, care pentru Luvale și popoarele înrudite nu este un costum, ci întruchiparea vie a unui strămoș, a cărui putere este activată în spațiul retras, sacru al taberei de inițiere masculină mukanda. Pentru cei neinițiați, scopul său era să fie nevăzut, cunoașterea sa păzită. Astăzi, este expusă privirii ocazionale a mii de oameni, povestea sa fiind aplatizată de un mic panou de text.
Acest act de afișare, aparent unul de conservare și educație, este de fapt o dislocare profundă. Călătoria unor astfel de obiecte de la lumina focului dintr-o incintă rituală până la iluminarea sterilă a vitrinei unui muzeu este o poveste a extracției coloniale și a violenței epistemice. Cutia de sticlă nu este un cadru neutru; Este una colonială care dezbină obiectul contextului său, reduce la tăcere puterea sa și încalcă însăși secretul care i-a dat sens.
Acum, o mișcare decolonială în creștere forțează o calculare radicală în cadrul acestor instituții. Într-o mișcare care pare contraintuitivă, muzeele din întreaga lume încep să-și acopere expozițiile și să-și golească vitrinele. Ei fac acest lucru nu pentru a ascunde aceste obiecte, ci pentru a începe în cele din urmă să le vadă așa cum sunt, recunoscând că pentru unele obiecte sacre, cea mai respectuoasă și onestă formă de afișare nu este deloc o afișare.
De la arhive vii la artefacte silențioase
În societățile zambiene, ca și în multe culturi indigene, cunoașterea nu este un text static care trebuie citit, ci o experiență întrupată transmisă prin spectacole, ritualuri și mijloace de predare tangibile. Secretul din jurul ritualurilor de inițiere nu se referea la excluderea arbitrară; a fost un mecanism esențial pentru păstrarea integrității și a puterii acestor cunoștințe. Procesul de învățare a fost personalizat și experiențial, conceput pentru a transforma inițiatul fizic și social. A face aceste cunoștințe accesibile în mod deschis ar însemna să riscăm interpretarea lor greșită și profanarea lor, diluându-le puterea și făcându-le ineficiente. Emblemele mbusa, de exemplu, sunt lipsite de sens fără cântecele, dansurile și instrucțiunile ezoterice de la banacimbusa (bătrâni de sex feminin). Teama inspirată de un strămoș Makishi depinde de separarea strictă dintre inițiat și neinițiat. Aceste obiecte nu au fost niciodată destinate consumului public; agenția lor depindea de contextul lor restrâns.
Întâlnirea colonială a perturbat violent acest sistem. Misionarii și etnografii, care operau în cadrul proiectului colonial, au colectat aceste obiecte sub o paradigmă de „salvare”, pretinzând că păstrează culturile pe care lucrau simultan să le eradicheze sau să le transforme. Acest proces, pe care cercetătorii îl numesc „musealizare”, este o formă de moarte. Obiectul este separat de sângele său vital - comunitatea, ritualul, cunoașterea secretă - și renaște cu totul ca altceva: un specimen etnografic, o curiozitate științifică sau o operă de artă „primitivă”.
Odată intrat în muzeu, obiectul este supus unui cadru occidental de cunoaștere care privilegiază vizualul. Plasat într-o vitrină bine luminată, este oferit „imperiului vederii”, care trebuie analizat pentru forma, materialul și calitățile sale estetice. Puterea sa spirituală și funcția pedagogică devin secundare, adesea reduse la o scurtă descriere esențială pe o etichetă. Muzeul, prin însăși arhitectura și tehnicile sale de expunere, își afirmă autoritatea de a defini obiectul, transformându-l dintr-un agent activ într-o cultură vie într-un lucru pasiv „prost” a cărui poveste este spusă pentru el.
Etica expunerii
Contradicția centrală a afișării unui obiect secret-sacru este că actul expoziției îi subminează fundamental natura. A plasa un obiect a cărui putere este derivată din ascundere într-o cutie transparentă înseamnă a efectua un act continuu de profanare. Aceasta acordă prioritate „dreptului de a cunoaște” perceput de un public occidental față de dreptul comunității-sursă de a-și controla propriul patrimoniu cultural și spiritual. Aceasta nu este educație; Este perpetuarea unei dinamici coloniale de putere în care epistemologia unei culturi este impusă unei alte culturi.
În ultimii ani, un val de critici decoloniale a forțat muzeele să se confrunte cu această istorie incomodă. Această mișcare cere mai mult decât repatrierea sau rescrierea etichetelor; solicită o schimbare fundamentală în practica muzeală, de la un model de autoritate instituțională la unul de colaborare comunitară și putere partajată. Întrebarea nu mai este pur și simplu „Ce înseamnă acest obiect?”, ci „Cine are dreptul de a decide și de a împărtăși sensul său?”
Puterea cazului gol
Răspunsul cel mai radical și, probabil, cel mai semnificativ a venit de la un număr tot mai mare de instituții care aleg să elimine elementele sensibile din punct de vedere cultural din ochii publicului. Stimulate de reglementările actualizate, cum ar fi Legea privind protecția și repatrierea mormintelor native americane (NAGPRA) din Statele Unite, muzeele majore, cum ar fi Muzeul American de Istorie Naturală, Muzeul Field din Chicago și Muzeul Peabody din Harvard, au închis recent galerii întregi sau casete acoperite care conțin obiecte sacre și funerare.
Acesta nu este un act de cenzură sau ștergere. Este un act de ascultare. Este muzeul care în cele din urmă recunoaște limitele propriei sale autorități și respectă faptul că unele cunoștințe nu sunt proprietate universală. Prin scoaterea unui obiect de pe ecran cu consimțământul sau la cererea comunității sale sursă, muzeul onorează adevărata sa natură într-un mod în care o mie de cuvinte de pe o etichetă nu ar putea niciodată. Spațiul gol din vitrină devine o declarație puternică în sine, vorbind despre sacralitatea obiectului, istoria sa de îndepărtare și angajamentul muzeului pentru un viitor nou, mai etic.
Instituții precum Colecția Wellcome și Muzeul de Antropologie au formalizat această abordare, creând politici care le angajează să colaboreze cu comunitățile sursă pentru a determina îngrijirea, depozitarea și expunerea adecvată a obiectelor sensibile din punct de vedere cultural, recunoscând în mod explicit că acest lucru poate însemna păstrarea lor secretă.
Pentru obiectele sacre din Zambia păstrate în colecțiile occidentale, aceasta oferă o cale de urmat. Aceasta sugerează că poveștile lor pot fi onorate nu prin supunerea lor privirii dezbrăcate a vitrinei, ci prin recunoașterea sfințeniei originilor lor. Viitorul acestor obiecte nu poate consta într-o iluminare mai bună sau etichete mai detaliate, ci în liniștea unui depozit sigur, accesibil numai acelor membri ai comunității care dețin cunoștințele necesare pentru a se angaja în mod corect cu ele. Aceasta poate însemna returnarea lor, nu doar în țara lor de origine, ci și în comunitățile care își pot reactiva scopul. Sau poate însemna să lași vitrina goală, o dovadă tăcută a înțelegerii că adevăratul respect înseamnă uneori să privești în altă parte.
Lectură suplimentară
Despre Riturile Inițierii Zambiene și Cunoașterea Indigenă
Richards, Audrey I. Chisungu: Ceremonia de inițiere a unei fete în Bemba din Zambia (1956). Studiul etnografic clasic și cel mai detaliat al ceremoniei Chisungu, oferind o înțelegere fundamentală a ritualurilor și a utilizării obiectelor sacre de mbusa.
Shikanda, C. „Problematic Museum Heritage in a postcolonial context: Cazul Muzeului Moto din Zambia" (2018). Acest articol oferă o privire critică asupra istoriei ceremoniei Chisungu, a documentării sale și a colecției de obiecte sacre de către misionari.
Răsfățată, Thera. „Ritualuri de inițiere feminine bemba: semnificația și importanța lor pentru femeile din Bemba și poziția lor în societate” (2018). O analiză a semnificației religioase și cosmologice a mbusei și a verbului "a modela" (ukubumba) în contextul modelării unei fete într-o femeie.
UNESCO. "Makishi mascarada." Intrarea oficială UNESCO detaliază semnificația culturală a _Makishi_masquerade ca o întruchipare a spiritelor ancestrale în cadrul ritualului de inițiere Mukanda al popoarelor Luvale, Chokwe, Luchazi și Mbunda.
Kaya, H. și Seleti, Y. „African indigenous knowledge systems and relevance of higher education in South Africa” (Sistemele de cunoștințe indigene africane și relevanța învățământului superior în Africa de Sud) (2013). Această lucrare explorează natura sistemelor de cunoștințe indigene africane (AIKS) ca sisteme încorporate, bazate pe performanță, de transmitere a cunoștințelor.
Despre întâlnirea colonială și crearea colecțiilor muzeale
Shikanda, C. "De la Chișinău la muzeu: O etnografie istorică..." (2018). Această lucrare examinează procesul "violent din punct de vedere epistemologic" prin care obiectele sacre au fost scoase din contextele lor vii și transformate în obiecte etnografice pentru muzeele din epoca colonială.
Mbewe, Mary. "Documentarea colecției Mbusa în Muzeul Moto din Zambia" (2016). Oferă o perspectivă asupra colecției de obiecte mbusa de către părintele Jean Jacques Corbeil și discută secretul integral al semnificației obiectelor, care este compromis de accesul liber.
Arinze, Emmanuel N. "Ce fac muzeele obiectelor religioase?" (2019). Acest articol introduce conceptul de "musealizare" ca un proces care separă un obiect de funcția și contextul său original, efectiv o formă de moarte culturală.
Despre teoria muzeului, expunere și decolonizare
Casey, sunt Val. "Efectul muzeului". Explorează modul în care muzeele creează sens și valoare prin actul de afișare și modul în care obiectele sunt adesea transformate "prost" și pasive odată plasate în cadrul instituțional.
Bruyneel, Kathryn. „Decolonizarea muzeului Vitrine” (2021). O teză care critică rolul istoric al muzeelor ca instituții coloniale și explorează eforturile contemporane de a crea practici mai colaborative și democratice.
"Decolonizing the White Cube" (Decolonizarea cubului alb), International Journal of Student's Research (2020). Discută despre modul în care accentul pus de muzeul occidental pe analiza vizuală ("imperiul vederii") privilegiază o lectură estetică a obiectelor asupra funcției lor culturale și spirituale.
Pe Macey, pe Emma. "Note despre Agenția Obiectelor". Susține că agenția unui obiect, sau puterea sa de a afecta oamenii, este diluată sau pierdută atunci când este eliminată din contextul său original și din sistemul său de relații.
"Schimbarea practicilor muzeale către o abordare centrată pe comunitate", Medium (2015). Discutați despre modul în care afișarea unui obiect într-un muzeu îl încarcă în mod inevitabil cu o epistemologie occidentală, chiar și atunci când comunitățile sursă sunt consultate.
Despre politicile și acțiunile muzeului contemporan
"Muzeele americane acoperă expozițiile nativilor americani pe măsură ce reglementările federale revizuite intră în vigoare", The Art Newspaper (29 ianuarie 2024). Rapoarte privind acțiunile pe scară largă întreprinse de marile muzee din SUA pentru a acoperi expozițiile sau a închide galeriile ca răspuns la reglementările actualizate ale NAGPRA.
"New York Museum to close halls featuring Native American artifacts", The Guardian (27 ianuarie 2024).Detalii despre decizia Muzeului American de Istorie Naturală de a închide sălile majore, președintele său recunoscând că expozițiile sunt "vestigii ale unei ere în care muzee precum a noastră nu respectau valorile, perspectivele și într-adevăr umanitatea împărtășită a popoarelor indigene".
Colecția Wellcome. "Declarație de intenție privind obiectele sensibile din punct de vedere cultural din colecțiile noastre". Un exemplu de politică instituțională formală care se angajează să colaboreze cu comunitățile sursă pentru a determina îngrijirea, depozitarea și expunerea adecvată a obiectelor sacre și secrete.
Muzeul de Antropologie. "Gestionarea materialelor sensibile din punct de vedere cultural". Un document politic care recunoaște în mod explicit că muzeul nu deține drepturile rituale sau spirituale asociate cu obiectele și se angajează să discute îngrijirea și expunerea corespunzătoare cu comunitățile originare.